

Daca te-ai hotarat sa scapi de povara facturii lunare la energia electrica, atunci ai luat decizia cea buna alegand solutia panourilor fotovoltaice. Ele devin din ce in ce mai accesibile ca pret si se gasesc oriunde. Viitorul planetei noastre depinde mult de utilizarea resurselor energetice regenerabile si de modul in care stim sa rationalizam utilizarea combustibililor fosili la nivel global. Instalarea unor panouri fotovoltaice iti va oferi numeroase avantaje pe termen lung, multe dintre ele fiind vizibile pe termen mediu si lung. Bineinteles, multi oameni sunt descurajati de pretul acestor panouri fotovoltaice. Ei uita ca investitia se amortizeaza in timp, iar o investitie mare va avea nevoie de o perioada destul de lunga pentru a fi recuperata.
Mediul înconjurător are nevoie de implicare din partea cât mai multor entități, nu numai a populației, individual. Susținerea programelor de CSR, implicarea activă în proiecte care vizează îmbunătățirea impactului asupra comunității în care activează, trebuie să reprezinte un comportament firesc pentru companii private sau instituții publice.
Măsuri simple precum amplasarea de infrastructură pentru colectarea selectivă a deșeurilor, schimbarea echipamentelor utilizate cu unele eficiente energetice, utilizarea resurselor în mod rațional, constituie exemple pozitive atât pentru angajați, cât și pentru clienți sau parteneri și contează semnificativ în protecția mediului.


Containerul ALBASTRU este destinat deșeurilor din hârtie și carton:
Ambalaje din hârtie de la alimente
Ambalaje din carton de la alimente (lapte, suc, bomboane etc.)
Pungi de hartie
Cutii și ambalaje din carton simplu sau ondulat
Hârtie de scris, hârtie de ambalat
Ziare și reviste
Cărți și caiete

Containerul VERDE este destinat deșeurilor din sticlă:
Sticlă albă, maro și verde
Borcane și sticle fără capac
Cioburi de sticlă
Alte obiecte din sticlă

Containerul GALBEN este destinat deșeurilor din plastic:
Recipiente de plastic pentru băuturi (PET) și cele ale produselor lactate
Recipientele produselor cosmetice și detergenților
Caserole de plastic și polistiren, farfurii de plastic și pungi de plastic
Pungi și folii de plastic folosite ca ambalaje
Dopuri metalice
Cutii de metal și alte recipiente metalice
Doze și ambalaje din aluminiu
